Bursa locurilor de munca pentru absolventi 2025

In memoriam Marius Cerlincă
Cu mare durere Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din Suceava anunță trecerea în veşnicie a dr. ing. Marius Cristian Cerlincă, cadru didactic iubit de studenți, stimat de colegi, specialist de înaltă clasă, unul din cei mai buni studenți pe care facultatea i-a avut de-a lungul timpului.
Marius Cristian Cerlincă a intrat în facultatea suceveană în anul 1994 ca student, şi-a definitivat studiile și pregătirea aici, din anul 2000 fiind încadrat ca preparator și specialist în domeniul Calculatoarelor și Tehnologiei Informației. A urmat apoi încadrarea pe grade didactice superioare contribuind esențial la pregătirea a numeroase generații de studenți și ridicând prestigiul universității sucevene printr-o susținută activitate didactică și prin activități de cercetare dar și prin colaborările avute cu industria de software din zonă.
Dispariția sa discretă și prematură ne doare. Marius Cerlincă lasă în urmă un gol de neînlocuit atât în familie cât și în comunitatea academică suceveană. Modestia și profesionalismul său vor rămâne modele ale colectivului din care a făcut parte.
Dumnezeu să-l odihnească pe măsura bunătății și generozității lui!
„Inteligența artificială aplicată în descifrarea alfabetului chirilic”, 6-10 SEPTEMBRIE 2022
În perioada 6-10 Septembrie 2022, colectivele reunite ale grupurilor de limbaj natural din cadrul Institutului de Informatică Teoretică al Academiei Române, Filiala Iași, Facultății de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, alături de comunitatea OSC- Hackathons.ro, lansează o provocare adresată studenților de profil tehnic (informatică, automatizări și calculatoare): hackathon de inteligență artificială (IA) pentru digitizarea automată a scrierilor vechi românești.
- Participarea la competiție este gratuită și se concretizează prin completarea formularului de înregistrare. Înscrierile se pot face până la data de 1 septembrie 2022.
- Activitatea se va desfășura în laboratoarele Facultății de Informatică din Iași, din strada Berthelot, nr. 16, cu posibilitatea de a accepta și un număr de participări online, pe motive bine motivate. Mai multe detalii despre competiție regăsiti aici!
Burse_TELECOM
Compania TELEKOM Romania Mobile se implică în educarea tinerei generaţii prin programul Bursele TELEKOM. Acest program a sprijinit financiar până în prezent 120 de studenți ambițioși și talentați.Programul Bursele TELEKOM oferă 10 burse de excelenţă prin intermediul unui concurs naţional, care se adresează studenţilor din anul I, înscrişi într-o instituţie de învăţământ superior de stat din România, categoriile buget sau taxă, la zi, la urmatoarele specializări: automatică și calculatoare, informatică, cibernetică, matematică, inginerie electrică, electronică, telecomunicații si tehnologia informației.
Valoarea bursei lunare acordate de către Organizator fiecărui candidat din cei 10 (zece) desemnaţi câştigători reprezintă suma de 15, 300 RON pentru lunile ianuarie-iunie 2023 (sumă stabilită la valoarea salariului minim pe economie).
S-a prelungit perioada de înscriere a candidaților până la data de 6 decembrie, ora 23:59!
Mai multe informații despre condiţiile de aplicare puteţi găsi pe site-ul concursului www.burseletelekom.ro.
Read More