Subvenție individuală de sprijin pentru cazare
În conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 73/30.10.2004 şi Ordinul MEC nr. 3845/12.04.2005, studenţii de la învăţământul de zi, admişi pe locuri finanţate de la bugetul de stat (fără taxă), care locuiesc în alte spaţii decât căminele universităţii/licee, pot primi lunar, la cerere, o subvenţie individuală de sprijin pentru cazare, în vederea acoperirii parţiale a cheltuielilor pentru cazare pe perioada studiilor, cu excepția vacanțelor. Beneficiază de această subvenţie pentru cazare studenţii care îndeplinesc următoarele condiţii:
- Nu au domiciliul sau reşedinţa în localitatea Suceava
- Provin din familii cu venituri brute lunare pe membru de familie care nu depăşesc salariul minim brut pe economie
- Au vârsta de până la 29 de ani
- Optează pentru subventie si nu au primit sau nu au solicitat un loc de cazare în căminele studenţeşti ale universității în care frecventează cursurile.
CERERILE se vor depune la secretariatul FIESC până la data de 12.10.2023 și vor fi însoțite de următoarele acte:
- Copia contractului de închiriere a unui spaţiu de locuit, altul decât cel din căminele studenţeşti sau căminele liceelor;
- Adeverinţă din care să rezulte venitul brut al fiecărui părinte pentru lunile IUNIE, IULIE şi AUGUST 2023;
- Cupoane de pensie pentru lunile IUNIE, IULIE şi AUGUST 2023;
- Adeverinţă de venit impozabil pentru ambii părinţi;
- Adeverinţe de venit agricol (lunar sau anual) pentru ambii părinţi;
- Copii după certificate de naştere pentru fraţi/surori şcolari şi preşcolari;
- Adeverinţe de elev/student pentru fraţi/surori şcolari;
- Hotărâre judecătorească pentru studenţii cu părinţi divorţaţi sau aflaţi în plasament familial;
- Pentru studenţii asistaţi ai Caselor de Copii: adeverinţe de la Casa de Copii şi declaraţie de venituri dată la Notariat;
- Copii după certificatele de deces pentru studenţii cu părinţi decedaţi;
- Declaraţie legalizată la Notariat pentru părinţii care nu lucrează şi nu realizează venituri.
- Declaraţia pe propria răspundere din partea membrilor de familie care au depăşit vârsta de 18 ani (inclusiv a studentului care solicită subvenţia), că nu sunt căsătoriţi, că nu sunt angajaţi şi că nu desfăşoară activităţi aducătoare de venituri (unde este cazul).
Informații despre proiectul Primul student din familie
Programul Educație și Ocupare 2021-2027
Proiect APIIS – Access, Persistenţă şi Incluziune în Învăţământul Superior
Studenţii care vor face parte din grupul ţintă, vor beneficia de :
- Subvenţii financiare lunare;
- Activităţi de mentorat şi consiliere;
- Vizite de studiu;
- Workshop-uri pe teme specifice;
Studenţii interesaţi şi care se încadrează în criteriile de mai jos, sunt rugaţi să se prezinte la secretariatul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor în perioada 11-24 martie 2025 în vederea completării unei declaraţii şi depunerea documentelor necesare.
Pentru ca un student să facă parte din grupul ţintă, trebuie să aibă domiciliul într-o localitate din judeţele Suceava, Iași, Bacău, Vaslui, Botoșani sau Neamț, să fie student la licență la FIESC, FIMAR sau FIA, în anul 2 sau 3, să aibă vârsta cuprinsă între 18-29 de ani, să nu dețină deja o diplomă de licență şi să îndeplinească cel puţin una din următoarele condiţii:
- Să provină din familii ai căror părinţi nu au obţinut o diplomă de studii universitare;
- Să fie de etnie romă;
- Studenţi cu diferite forme de dizabilităţi;
- Studenţi care au boli cronice (tuberculoză, care se află în evidența unităților medicale, pe perioada tratamentului tuberculostatic, diabet insulinonecesitant, boli maligne, sindroame de malabsorbție severe, boală cronică de rinichi în program de dializă, astm bronșic persistent moderat sau sever, epilepsie grand mal, cardiopatii congenitale, hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiul F3 sau F4), glaucom, miopie gravă, boli imunologice autoimune forme severe, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente, surditate bilaterală, fibroză chistică, cei infectați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA și cei cu deficiențe locomotorii severe, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie).
Mult succes!
Calendarul recrutării și selecției grupului țintă
Pentru fiecare serie de selecție se va respecta următorul calendar:
Data: | Explicaţii: |
07.03.2025 | Demararea acțiuni de promovare |
10-11.03.2025 | Anunțarea deschiderii recrutării |
11-24.03.2025 | Depunerea dosarelor de înscriere, corp D, sala D105 (Secretariat FIESC) |
25-26.03.2025 | Analiza dosarelor și selecția în grupul țintă |
27.03.2025 | Afișarea listelor cu studenții ce au depus dosare de înscriere, avizier şi pagina web FIESC, FIM şi FIA |
28.03.2025 | Depunerea eventualelor contestații, corp D, sala D105 (Secretariat FIESC) |
29-30.03.2025 | Analiza contestațiilor |
31.03.2025 | Afișarea listelor cu rezultatele selecției avizier şi pagina web FIESC, FIM şi FIA |
Conţinutul dosarului de înscriere:
Nr. crt. | Denumire document |
1. | Copie a cărții de identitate |
2. | Cerere de înscriere în proiect – Anexa 1 (se descarcă de aici) |
3. | Formular de înregistrare în grupul țintă (FIG) – se semnează la depunerea dosarului de înscriere |
4. | Declarație pe proprie răspundere privind evitarea dublei finanțări- Anexa 2 (se descarcă de aici) |
5. | Declarație consimțământ prelucrare date și utilizare materiale de promovare proiect – Anexa 3 (se descarcă de aici) |
6. | Adeverință de student |
7. | Declarație pe propria răspundere a studentului privind încadrarea în categoria persoanelor cu nivel educațional al părinților scăzut – Anexa 4 (se descarcă de aici) şi Copie după actele de studii ale părinților SAU
Documente care atestă încadrarea în condițiile de acordare a burselor sociale (certificat de încadrare în grad de handicap sau adeveriţa medicală de la medicul specialist) SAU Declarație privind apartenența la etnia romă – Anexa 5 (se descarcă de aici) |
8. | Alte documente (dacă este cazul) |
Criterii de selecție și departajare
Selecția studenților se va face în funcție de punctajul obținut. Vor fi eligibili doar studenții care vor totaliza minim 3 puncte.
Se vor acorda:
- 4 puncte pentru studenții care completează anexa 5 (de apartenență la etnia romă), confidențial,
- 3 puncte pentru studenții cu dizabilități/handicap dovedite prin certificat de handicap,
- 1 punct pentru studenții cu boli cronice dovedite prin documente medicale,
- 1 punct pentru studenții orfani dovedit prin documente atașate,
- 1 punct pentru studenții cu domiciliul în mediul rural,
- 2 puncte pentru fiecare părinte biologic în viață care nu are studii superioare, pe baza declarației studentului și părintelui acestuia
Pentru studenții care cumulează același punctaj, departajarea se va face pe baza mediei ponderate a ultimei sesiuni de examene, calculată în prima zi a semestrului II din anul universitar curent.